Aurelia Visinescu:

Creatoarea primului produs oenologic de autor din Romania explica miscarile recente de pe piata.

Cu Feteasca Neagra Reserve si Feteasca Neagra Special Reserve de la Halewood, filosofia vinului romanesc a intrat intr-o noua varsta. Primul vin „de autor“, desi nu chiar prima eticheta semnata, a aratat ca se poate face vin bun, in cantitati rezonabile, la preturi prietenoase. Pe rafturile magazinelor, acea Feteasca nu mai e chiar asa cum o stim. Insa creatoarea sa, oenologul Aurelia Visinescu, se prezinta cu o linie proprie. Despre domnia-sa, dar si despre cum se vede lumea vinurilor cand porti povara investitiei, cum incepe povestea vinului bun si care e imaginea celui romanesc, presat in tara de importuri si prea putin cunoscut afara, in randurile de mai jos.


Cum se prezinta Fontana di Vini la un an de la infiintarea oficiala?
Adica de la prima recolta, dupa patru ani de investitii si munca serioasa… Pot spune ca suntem multumiti de evolutia companiei: am reusit sa terminam prima parte a investitiei, cu fonduri europene destinate construirii cramei, am început investitiile în vie, am vinificat prima recolta în toamna anului 2006 - o mare parte din aceasta aflându-se deja în sticla si chiar pe rafturi - si ne pregatim cu forte proaspete pentru accesarea noilor fonduri de investitii.

Care a fost secretul din spatele celei mai bune productii de Feteasca Neagra din România?
Cred ca succesul s-a datorat, în primul rând, impunerii unui standard de calitate diferit de ceea ce oferea piata la acea vreme, precum si stilului
de vinificatie si maturare (a fost printre primele vinuri românesti maturate în baricuri) pe care eu le-am adoptat.

Ce se întâmpla cu vinul atunci când se produc volume mari? Care sunt procesele care conduc la scaderea calitatii atunci cand se urmaresc cantitatile?
As aborda problema din doua puncte de vedere: primul ar fi legat de ceea ce se întâmpla în vie. Este clar ca, daca de pe un butuc se recolteaza unul sau doua kilograme
de struguri, calitatea vinului obtinut este foarte diferita. O productie ridicata presupune struguri cu un continut scazut în zaharuri, substanta uscata, antociani, rezultand un vin subtire, cu concentratie alcoolica scazuta, arome slabe si putin colorat. Cu cât productia este mai scazuta, cu atât calitatea vinului creste, pentru ca strugurii acumuleaza o „esenta“ care este diluata, in cazul cand se produc cantitati foarte mari.
Al doilea element al contradictiei dintre calitate si cantitate ar fi cel al dimensiunii cramei de vinificatie. Este greu sa obtii „vârfuri“ atunci când trebuie sa produci 10 milioane de sticle pe an, pentru ca nu exista asemenea utilaje si nici timpul necesar crearii unor astfel de vinuri.

Cum se vede piata româneasca din perspectiva unui producator, dupa anii petrecuti ca oenolog?
Perspectiva era si atunci aceea a unui producator, iar oenologia este profesia îmbratisata dintotdeauna. Astazi as putea spune ca vad lucrurile din pozitia investitorului, a omului care crede în fortele proprii si care doreste sa-si puna propria amprenta în industria viticola româneasca.

Care sunt sansele vinurilor românesti pe piata interna, sub presiunea importurilor masive de vinuri sub 10 euro, si pe piata externa, în conditiile în care România si-a stricat deja imaginea cu „vinurile de benzinarie“?
Ca prima impresie, si probabil ca efect pe termen scurt, vinurile care au invadat piata noastra, fie ca sunt provenite din tarile de traditie sau din „Lumea Noua“, par sa câstige rapid o pozitie favorabila. In totalitatea ei, piata este bulversata de abundenta de produse
sosite din afara si care au încarcat rafturile magazinelor noastre, dar viitorul nu foarte îndepartat va limpezi situatia. Indiferent ce origine vor avea aceste produse, daca nu vor incorpora o calitate corecta în raport cu palierul de pret ales, aceste vinuri se vor autoexclude. Revenind la vinul românesc si la sansa acestuia, cu siguranta ca are întâietate: nicaieri în lume, mai ales în tarile care au o puternica industrie viti-vinicola, vinurile de import nu au ponderi covârsitoare si nici pe departe nu pot „dicta“ pe piata, eventual pot doar dezvolta o concurenta la nivelul raportului calitate-pret, fapt care este indiscutabil în favoarea consumatorului. Vinurile produse de noi sunt pregatite sa se „lupte“ cu indiferent ce vin dispus pe segmentul vizat, putând face fata oricarei concurente. Cât despre „vinurile de benzinarie“ - nu stiu cine a inventat termenul si a si tras concluzia ca aceste vinuri au stricat imaginea Romaniei, dar cred ca este o afirmatie gresita. Vinurile „de benzinarie“ nu sunt vinuri proaste in primul rand pentru ca afara nu prea sunt asemenea vinuri… Dar, daca vorbim despre istoria vinului romanesc, despre faptul ca am fost furnizori ai caselor regale europene, atunci pot spune ca da, acest statut poate fi redobandit in timp. Cu perseverenta, cu soiuri nationale care sa impresioneze, cu foarte multa munca, dar mai ales cu multi producatori mici, dar de calitate, care sa actioneze impreuna, nu separat.